Când eram mititică şi adorabilă, am primit de ziua mea, de la tata, o păpuşică Stefi [sau cam aşa ceva] şi un casetofon la care să ascult HIM, Scooter şi POPS, singurele casete pe care le aveam pe atunci. Îmi pare rău că nu mai ştiu câţi ani aveam, da' cred că era prin anul când se lansase melodia "Bum bum", iar eu o urlam prin casă cât mă ţineau plămânii. După ce tata mi-a arătat cum să folosesc casetofonul şi cum să înregistrez, normal, a urmat o casetă în care eu mi-am dat frâu liber emoţiilor, şi am zis toate prostiile posibile. Înregistram cu o prietenă, de multe ori... Prezentam ştirile. Din minunatele mele cuvinte întipărite pe casetă, vă prezint: "E o putoare de cârnaţi în bucătărie de mă doare capul", "Această problemă, este o problemă, care....nu ştiu.", "Astăzi prezint ştirile singură, pe prietena mea au luat-o hingherii, *pauză de râs*, a luat-o primarul Băsescu".
Cum mi-am amintit? A găsit-o mama azi, când făcea curat... Nu ştiu dacă să fiu mândră de caracterul meu dezinvolt sau să mă ascund sub pernă de ce prostii debitam.
P.S.: Prostiile nu s-au schimbat, a crescut doar gradul de exprimare, odată cu vârsta şi vocabularul.
P.S.: Căutasem "POPS", să văd din ce an era melodia, pentru postul trecut, da' n-am găsit. :-)
