În al doilea rând, o să încep cu câteva fraze care așteptau o postare separată, dar pe care mi-e mult prea lene să o fac. Ca de sfârșit de semestru: nu știi să apreciezi ce ai până când nu ai un termen de comparație. Practic, sunt singura ființă fericită că merge la școală. Da. Am zis-o. Pentru că, da, îmi face plăcere să stau într-o clasă cu 30 de oameni care au, totuși, un nivel ridicat. Pentru că, da, îmi face plăcere să învăț de la profesori care își dau interesul să formeze caractere, nu să ne transforme în papagali. Și acum, un scurt moment drăgălaș din partea mea: pot să spun că-mi iubesc colegii și profesorii [momentul drăgălaș s-a încheiat, trebuie să adaug: pe cei mai mulți dintre ei].
Revenind. Dintre chestiile pe care mi le-am propus pentru anul ăsta, am reușit să scriu o jumătate de pagină de proză [*aplauze ironice*], să citesc două cărți într-o săptămână ["Întâlnire cu Heechee"-Frederik Pohl, "O fată de preot"-George Orwell], deci, din punctul ăsta de vedere, mă țin bine. Încă.
Am găsit și o pisicuță [posibil motănel] care exprimă exact ceea ce simt eu de ceva vreme. În special la adresa câtorva persoane.
Toate ca toate, la mulți ani [bănuiesc], toate cele bune etc etc.
P.S.: Sunt adorabilă.
