Băi, stăteam eu aşa [ca de obicei, că asta fac eu majoritatea timpului-stau] şi mă gândeam [e, da, asta ar fi ceva nou]: Mă, sunt eu tâmpită, chioară, surdă, sau Badea e singuru' din România care spune lucrurilor pe nume? Toţi se ascund după ştiri de senzaţie şi pornografie, toţi modifică adevărul după cum le convine, obligându-ne să vedem viaţa prin prisma lor. Eu, personal, îl respect şi-l admir pe Badea, pentru că e chiar singurul care spune lucrurilor pe nume, printre atâţia Diaconeşti, Sexy Brăilence şi Simone Sensuale. M-am săturat de "ciumpalaci" care se cred stăpâni pe ei şi pe situaţie, când, de fapt, nu sunt în stare de nimic. M-am săturat şi gata, şi nimeni nu mă poate învinovăţi de chestia asta. Într-o ţară în care CNA-ul e Dumnezeu, iar rating-ul e oxigen, Badea e dracu' şi-i calcă pe toţi în picioare. Respect. Ca sa nu fiu eu chiar singura nebună care-l apreciază, am cules câteva păreri:
Ce părere aveţi despre Mircea Badea?
Florin, 15: Sunt fanu' lui.
Ana, 14: Îl ador. Un bărbat deştept, care ştie ce vrea. Îmi plac emisiunile lui, dar nu are mereu dreptate.
Adrian, 19: Mi se pare tare. Asta cel puţin anul trecut, că anul ăsta nu m-am mai uitat.
Diana, 16: Ah, nu îmi place deloc.
Bogdan, 46: O părere foarte bună.
Maria, 16: O părere bună. Adică foarte bună. Spune lucrurilor pe nume.
Vlad, 14: Păi lumea se cam ia de el şi îl văd pe la Cârcotaşi. E nebun.
Ioana, 19: Păi... Mie îmi place, adică e OK... E destul de deştept, dar câteodată crede că le ştie chiar pe toate, cu toate astea, are o emisiune foarte bună.
Rareş, 14: Un prost...
Carmen, 42: Foarte bună, în general sunt de acord cu tot ce spune el, dar, din păcate, se bate cu morile de vânt. Probabil e singurul din ţara asta care spune lucrurilor pe nume.
Oana, 16: Nu-l urmăresc pe Mircea Badea, nu-mi place.
Ioan, 19: Hmm... Păi nu ştiu sigur... Câteodată exagerează cu unele chestii, dar îmi place cum face mişto de manelişti. Are dreptate de multe ori, da' sunt unele faze naşpa pe care le face şi se crede prea sigur pe el.
Delia, 14: Nu prea mă uit la emisiunea lui...Da'... e cam nebun... Adică îmi place că face mişto de alţii.
Eugen, 17: Nu-mi place.
Răzvan, 20: Despre Mircea Badea... Eu îl consider un om mare...Îmi place că nu e la fel ca restul jurnaliştilor... E sigur pe el.
Mădălin, 14: Păi e un om foarte tare şi cum ai zis şi tu...este probabil singurul tip din România care are o emisiune pe TV şi spune lucrurilor pe nume [că şi Raku a avut una, "Ştirile Libere" ,da' din câte am înţeles, se difuza numai pe net] ...păcat că homosexualii de Cârcotaşi fac mişto de el.
Deci, după cum puteţi observa, părerile sunt împărţite. Cu toate astea, un lucru e cert: Badea rulează! Voi ce părere aveţi despre el?
Despre poezie, primul roman și naivitate
-
Cărțile mele sunt născute din nevoia mea de înțelege lumea și sunt scrise
cu naivitatea unui copil care știe adevărul. Tot ceea ce încerc să fac e să
obs...
Acum 3 ani
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu