Uriah Heep si autobuzul

Aici nu e ziar, nu e revista, deci nu cititi nimic despre Uriah Heep care s-a plimbat cu autobuzul. Faza e urmatoarea: eu, de fiecare data cand merg cu autobuzul, ascult Uriah Heep-Lady in Black. Mi-am facut eu asa, un obicei. Oricum. Stateam eu in statie, si ascultam muzica. Nu ascultam Uriah Heep, p-aia o pastram pentru calatorie. Cred ca HIM sau Rammstein. Nu conteaza, oricum. Si cum stateam eu asa in statie si numaram cate secunde are autobuzul intarziere, ma intalnesc cu o prietena. Si ce credeti ca facem? VORBIM! Cam aia fac oamenii cand se intalnesc. Cam aia fac oamenii in general. Si stam noi asa, si vorbim, si vorbim, si vine autobuzul. Eu ma dau mai catre strada, prietena tot trage de mine, ca sa mai stau, ca nu stiu ce, eu ii zic ca nu mai pot, soferul trece. Nu, nu pleaca. Trece. Ceea ce inseamna ca nici n-a oprit vr-odata. Fugim noi dupa el, strigam, ii facem semne [deloc obscene, din pacate], nimic. Mai pe scurt, am fugit dupa el o statie. Nici macar la statia urmatoare n-a oprit. Cum facusem deja o parte din drum, nu era sa ma intorc, sa o iau pe partea cealalta, pe unde o iau de obicei cand merg pe jos. Deci, a trebuit sa merg pe jos, singura, prin cel mai nasol cartier de la noi din oras, doar din cauza ca Domnul Sofer n-a putut sa opreasca. Tot domnului sofer ii dedic, din toata inima, o melodie.