Stau la geam, cu mâinile pe genunchi şi mă întreb... De ce e lumea asta aşa de rea??? De ce nu pot să-şi vadă pur şi simplu de treaba lor??? Mă gândesc că ploaia mă înţelege, că e prietena mea... Nu am alţi prieteni, toţi sunt proşti, nimeni nu mă merită, ce ştiu ei... Doar iuby mă înţelege...:X:X:X:X Oare cum o fi să nu iubeşti? Nu-mi pot imagina viaţa mea fără iubire... Nu mi-o pot imagina deloc, de fapt... :(( :(( :(( E aşa naşpa să n-ai pe nimeni... Şi stau, mă uit la ploaie şi mă gândesc...mă gândesc...
Mă gândesc că v-am păcălit, aşa-i? :-)) Mi-a luat ceva să concep tot căcatul ăsta, cu care sper să atrag atenţia bloggeriţelor de la colţul laptopului că-s penibile. Zău. Să i se rupă ochelarii cui ştiu eu dacă nu-i aşa. Pe de altă parte... Vedeţi? Nu-i greu să vă strofocaţi puţin, să scrieţi un căcăţel ca ăsta şi să speraţi că impresionaţi lumea cu el. :-)
Despre poezie, primul roman și naivitate
-
Cărțile mele sunt născute din nevoia mea de înțelege lumea și sunt scrise
cu naivitatea unui copil care știe adevărul. Tot ceea ce încerc să fac e să
obs...
Acum 3 ani
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu