Gânduri la început de liceu

Poate a sunat poetic, dar vă asigur că nu e nimic poetic în ceea ce urmează. Încă nu-mi vine să cred că începe şcoala, şi nu din vre-un motiv bun. O să scriu pe două "coloane", care seamănă suspect de mult cu paragrafele, pentru că în capul meu toate ideile sunt amestecate.

În clasă sunt foarte puţine persoane pe care le agreez şi doar trei pe care chiar le plac. Zilele sunt lungi şi foarte obositoare, anul trecut am avut un orar cretin: luni: informatică, matematică, fizică. LA RÂND. Şi alte ore destul de grele. Miercuri, singura oră grea era istoria, la mijlocul programului, după ce ne plictiseam până atunci şi intram într-o stare de visare. Vinerea intram la 2, mereu, şi ieşeam de cele mai multe ori la 5. Trei ore uşoare, pentru mine, cel puţin. O să mă stresez iar cu toate concursurile, cu mediile şi toate prostiile şi la sfârşitul anului voi ajunge iar cu nervii la pământ.


O să fiu măcar obligată să mai scot ceva productiv, măcar la orele de română, şi e posibil să am câteva minute de inspiraţie. Mi-au lipsit mult orele de instruire practică, singurele ore pe care chiar le aşteptam cu un oarecare entuziasm-pe care-l mai manifest şi faţă de orele de limba română. Aici am făcut o pauză de 10 minute în care m-am mai gândit de ce mă bucur că începe liceul. N-am mai găsit nimic.