Către cre[ş]tini

Eu am o mare problemă cu oamenii ăştia. Nu cu religia în sine, am o problemă cu toţi fraieraşii şi toate proastele care se cred mari credincioşi. Da, eu am voie să critic, pentru că nu mă duc la biserică, nu mă cred mare creştină, nu ţin post şi alte ritualuri. În concluzie, îmi permit să critic.

• E păcat să te fardezi.
• Nu sunt sigură, dar cred că e păcat şi să te epilezi, din moment ce asta ar strica perfecta creaţie a lui Dumnezeu, nu?
• E păcat să faci sex înainte de căsătorie.
• E păcat să fumezi.
• E păcat să bei.
• E păcat să nu ţii post.

Restul nu mă interesează. Idee: ce-ar fi să vă uitaţi întâi la voi, pe urmă să vă daţi coate şi să ziceţi "vaaai, fatăăăă, Mary nu crede în Dumnezeeeeeeu!" Treaba mea în ce cred, oricum ar fi prea greu de explicat unor fâţe proaste.

P.S.: Cred mai mult în teoria evoluţionistă decât în cea băgată pe gât de biserică. Problem?
P.S.2: Aştept fâţele să mă bârfească mai cu spor decât de obicei, probabil în club, la o ţigară, după care să se laude cu cât de mult cred ele în Dumnezeu. Hai, marş.

One-minute-later edit: cu dedicaţie.

Inteligenţa lu' peşte

Producem telefoane inteligente. Maşini inteligente. Cururi inteligente. [smartass]. Oameni inteligenţi când producem?

Leapşa, pentru că poate

De la Răzvan.

Sunt multe chestii care m-au format, şi probabil aproape la fel de mulţi oameni.
În primul rând, am moştenit o pereche de gene de la ai mei.

De la tata am învăţat că Elvis şi Boney M reprezintă muzică adevărată.
De la o fostă colegă de clasă am învăţat ce înseamnă să fii cu adevărat proastă ŞI rea. P.S.: Colegă care, din câte am înţeles, nu s-a schimbat nici acum.
De la fosta profă de franceză am rămas cu dezgust faţă de limba franceză.
De la fosta profă de matematică am învăţat cât de drăguţ, sensibil şi înţelegător poate fi un om.
De la MTV mi-a rămas obsesia pentru Type O Negative.
De la mama mi-a rămas plăcerea lecturii.
De la mătuşa L., mi-a rămas plăcerea pentru bijuterii.
De la Phoebe mi-a rămas obsesia pentru inele mari.
Şi multe, multe altele...
P.S.: Sarcasmul e natural. La fel şi scârba faţă de proşti şi prostie.

LATER EDIT FOARTE IMPORTANT: De la Andreea Lockmaster am învăţat că băieţii, cu cât sunt mai deştepţi, cu atât îşi permit mai mult să fie nişte porci împuţiţi şi jegoşi. Şi că nu e bine să bei bere când eşti încălţată cu botinele.

Kathy şi Liana, pe voi cine v-a "ajutat" să fiţi aşa cum sunteţi în prezent? :-)

De ce iubesc Polonia

Ha. Haha. HAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHA!
Vreau NEAPĂRAT să văd jocurile olimpice de iarnă, de data asta! Oare ce probe noi or să fie? Fugărirea Copiilor Mici? Aruncarea Cu Copii Spre Pedobear?

Internetul nu încetează să mă uimească...

The Lighthouse

The rocky ledge runs far into the sea,
And on its outer point, some miles away,
The Lighthouse lifts its massive masonry,
A pillar of fire by night, of cloud by day.

Even at this distance I can see the tides,
Upheaving, break unheard along its base,
A speechless wrath, that rises and subsides
In the white lip and tremor of the face.

And as the evening darkens, lo! how bright,
Through the deep purple of the twilight air,
Beams forth the sudden radiance of its light
With strange, unearthly splendor in the glare!

Not one alone; from each projecting cape
And perilous reef along the ocean's verge,
Starts into life a dim, gigantic shape,
Holding its lantern o'er the restless surge.

Like the great giant Christopher it stands
Upon the brink of the tempestuous wave,
Wading far out among the rocks and sands,
The night-o'ertaken mariner to save.

And the great ships sail outward and return,
Bending and bowing o'er the billowy swells,
And ever joyful, as they see it burn,
They wave their silent welcomes and farewells.

They come forth from the darkness, and their sails
Gleam for a moment only in the blaze,
And eager faces, as the light unveils,
Gaze at the tower, and vanish while they gaze.

The mariner remembers when a child,
On his first voyage, he saw it fade and sink;
And when, returning from adventures wild,
He saw it rise again o'er ocean's brink.

Steadfast, serene, immovable, the same
Year after year, through all the silent night
Burns on forevermore that quenchless flame,
Shines on that inextinguishable light!

It sees the ocean to its bosom clasp
The rocks and sea-sand with the kiss of peace;
It sees the wild winds lift it in their grasp,
And hold it up, and shake it like a fleece.

The startled waves leap over it; the storm
Smites it with all the scourges of the rain,
And steadily against its solid form
Press the great shoulders of the hurricane.

The sea-bird wheeling round it, with the din
Of wings and winds and solitary cries,
Blinded and maddened by the light within,
Dashes himself against the glare, and dies.

A new Prometheus, chained upon the rock,
Still grasping in his hand the fire of Jove,
It does not hear the cry, nor heed the shock,
But hails the mariner with words of love.

"Sail on!" it says, "sail on, ye stately ships!
And with your floating bridge the ocean span;
Be mine to guard this light from all eclipse,
Be yours to bring man nearer unto man!"

H.W. Longfellow-"The Lighthouse"

Because I could not stop for Death,

Mi-am amintit de o poezie care-mi place foarte, foarte, foarte mult.


Because I could not stop for Death,
He kindly stopped for me;
The carriage held but just ourselves
And Immortality.

We slowly drove, he knew no haste,
And I had put away
My labor, and my leisure too,
For his civility.

We passed the school, where children strove
At recess, in the ring;
We passed the fields of gazing grain,
We passed the setting sun.

Or rather, he passed us;
The dews grew quivering and chill,
For only gossamer my gown,
My tippet only tulle.

We paused before a house that seemed
A swelling of the ground;
The roof was scarcely visible,
The cornice but a mound.

Since then 'tis centuries, and yet each
Feels shorter than the day
I first surmised the horses' heads
Were toward eternity.

Emily Dickinson-"Because I could not stop for Death,"

De ce să ai grijă de coş la supermarket

Cum mă plimbam eu cu mama şi mătuşa, pline de încântare, pe la rafturile cu cărţi, lăsasem coşul la câţiva metri de noi, pentru că spaţiul dintre rafturi e mic şi oamenii-s mulţi. După aproximativ patru minute, un cuplu de tinerei absolut adorabil, cu o sticlă de vin în coşul lor, scanează rapid zona. Coşul nostru intră, din păcate, în raza lor vizuală. Se îndreaptă tacticos spre el, îşi înfig coşul într-al nostru, iau sticla de vin şi pleacă. Astfel, ne-am trezit cu două coşuri cur-în-cur, pe care-a trebuit să le târâm după noi până la ieşire...

Cu cât mă gândesc mai mult...

...cu atât eu sunt cea normală. Să luăm, spre exemplu, ziua de azi. De dimineaţă, am aflat cum se joacă oamenii în Haşdeu, folosind creioanele drept păpuşi, cu dialoguri ca "Bună, ce faci?" "Bine, tu?" "Bine, vrei să mergem în oraş?" După asta, şcoală. La şcoală, bombardată cu informaţii, de la începutul primei ore, în timpul primei ore, în a doua oră. Cu informaţii...Umm...OARECUM şocante. Oarecum în sensul că la unele mă aşteptam. Bineînţeles, şocurile mele continuă pe parcursul întregii zile, când oamenii par să sufere transformări majore chiar sub ochii mei. Ajung acasă, cred că totul e bine, iar oameni pe care-i credeam cât de cât mai cu creier îşi pun statusuri ciudate şi scrise aiurea.

Nu-mi doresc să se termine ziua asta, pentru că încă mai am un proiect de făcut, şi chef zero...

Cum îmi încep eu săptămâna

Mă trezesc la 6 înjurând şi bombănind şi dorindu-mi să nu mă fi culcat la 2. Încerc să-mi motivez fundul să ajungă la bucătărie, pun de cafea, mă duc la baie. Utilizez wc-ul în scopul în care a fost conceput. Beau cafeaua la computer şi mănânc un Barni sau două napolitane cărora nu mai ştiu cum le zice, dar sunt singurele care-mi plac. Utilizez wc-ul în scopul în care a fost conceput de mai multe ori, doar am băut jumătate de litru de cafea. Ascult la un volum rezonabil, maxim adică, muzică relaxantă şi chill. Prodigy, Chemical Brothers, Electric Six. Mă gândesc cum am de gând să recitesc Gargui. Constat că e târziu şi trebuie să plec. Printre toate astea, dau click în disperare pe "Next"-9gag. Aşa că mai stau 15 minute la computer, fredonând şi având fantezii despre cum mă spăl, mă îmbrac şi plec şi recitesc Gargui. Reuşesc, într-un final, să le fac pe toate în 5 minute, mai puţin partea cu cititul. Urmează procedeul de fardare. Într-un moment fericit, îmi amintesc să mă dau cu cremă şi fard pudră [maro] înainte de creion. Într-un moment nefericit, nu-mi amintesc şi ajung acasă la 10 jumate arătând ca după o relaţie cu Chris Brown. Reuşesc să mă mobilizez şi să plec. Pe drum, îmi cade plasturele de la mână. Nu, nu e din ăla pentru fumători, doar că mi-am descoperit o rană micuţă la mână azi dimineaţă, care habar n-am cum a ajuns acolo.

Pe drumul de întoarcere, mă apucă ploaia.

Să nu se mai mire nimeni că-s supărată şi nervoasă toată săptămâna.

Informatica şi viaţa sexuală

Ce legătură au cele două subiecte? Absolut niciuna. Asta e şi ideea.

Ultima dată când am fost la Cora, tata era foarte dezamăgit că în locul cărţilor de informatică apăruseră doar cărţi gen "Viaţa sexuală după 40 de ani". Am bănuit că e un caz izolat. Ieri am mers la bibliotecă. Trecând pe lângă cărţile de informatică, mi-am aruncat o privire. La nivelul ochilor, prima din raft, foarte evidentă: "Sex pentru toţi". Deja bănuiesc că e vorba despre o conspiraţie împotriva bărbaţilor care nu-şi mai ridică ochii din computer cât e ziua de lungă.

Şi o poză, nu pot să mă abţin: