Micro rezumat al slujbei de Înviere. A fost primul şi ultimul an când am intrat în biserică. Am intrat din cauza ploii, şi nu ştiu cum Oul Sfânt am reuşit să stau. Preaiubitul meu tată a reuşit să mă facă să mă simt rău de la intrare. Mama o luase înainte, aşa că tata a utilizat un ton de şoaptă de teatru [pentru necunoscători, şoapta de teatru este o şoaptă timbrată. Adică te aude TOATĂ lumea, chiar dacă vorbeşti încet]: "PSSS! NU-I AŞA CĂ SEAMĂNĂ CU MĂ-TA MARE??" Evident, vreo 7-8
babe doamne din faţă s-au întors să vadă care din ele seamănă cu mama mare. După care un cocoşel s-a zbătut prin spatele bisericii [nu ştiam că e şi la noi obiceiul cu cocoşii...], şi toate
babele doamnele s-au întors să vadă ce s-a întâmplat, inclusiv mama. Mic dialog. Eu: Nu te mai uita! Mama: Poate a leşinat vreo babă, să-i acord primul ajutor! De data asta n-a mai fost şoaptă. M-am uitat după Ioana zece minute, după care s-a stins lumina, s-a aprins lumina cealaltă, s-a stins din nou, s-au aprins lumânările, lumea a început să se înghesuie şi să mă storcoşească ca pe un cărăbuş mic şi negru cu poşetă de lac ce eram. [Andreea, te salut încă o dată! :-)] De la slujbă nu-mi amintesc prea multe. Decât când am început să mergem spre ieşire. Moment în care m-am bucurat. Dar lumea s-a oprit. Şi toţi au început să mă storcoşească din nou. Aşă că tata a venit repede în ajutor, şi mi-a băgat şi el cotul în gât. Nu ştiu cât am stat aşa, dar credeam că mor de fiecare dată când mai începea o cântare. Claustrofobia mea a atins un punct maxim când lumea a început să iasă din nou, şi tot ce-mi doream era să le trag câte-un şut în
cur lumânări şi să ies odată din biserică. Am ieşit. Şi m-am întâlnit cu tatăl Ioanei. Şi pe urmă cu Ioana. [Ai mei au zis "hai s-o lăsăm", şi au plecat]. Care mi-a dat o Resurrection Hug şi a plecat la "iubi", lăsându-mă cu tatăl ei. După care a plecat şi dânsul. Şi eu am rămas singură, cu două lumânări şi cu incapabilitatea de a scrie mesaje. În cele din urmă s-au întors, mai puţin ai mei, care se pare că aveau mustrări de conştiinţă şi mă aşteptau la maşină.
Per total, babele erau în extaz, eu mă străduiam să nu leşin, cocoşii se zbăteau şi vântul bătea. Pentru cine are chef să facă gluma cu "Hristos a înviat!" "LINK!", îl invit să trimită link-ul de la postarea asta. Adevărat a înviat.
