Gânduri la început de an şcolar

Toată lumea se plânge că vaai, începe şcoala. Scumpişorii mamiţichii, doar zece clase sunt obligatorii. Nu mai vrei? Ia-ţi nişte oi şi du-te cu ele! Toţi sunt stresaţi, nervoşi, nefericiţi... Am ajuns să cred că sunt singura făptură care chiar se bucură de începerea anului şcolar.

Revenind la ideea din capul meu, idee de la care am pornit să scriu această postare, eu am un stress. Mai multe, chiar. Pe lângă faptul că e cam gata cu serile de folk [fiecare pleacă prin alt oraş], începând cu ziua de mâine va trebui să fac faţă unei cascade de schimbări. Liceu nou, profil nou, colegi noi, reguli noi, profesori noi, materii noi, reşedinţă temporară nouă, haine noi [uniforma a cerut înlocuirea garderobei], tunsoare nouă ŞI oribilele diferenţe la latină, care mă bântuie şi mă deprimă de fiecare dată când îmi amintesc de ele. [Am de recuperat doi ani de latină, în condiţiile în care eu nu am făcut absolut deloc, nici măcar în clasa a opta.] Cu toate că sunt o persoană care iubeşte schimbările şi căreia îi face o plăcere deosebită să cunoască oameni noi, prea multe schimbări sunt puţin prea mult pentru mine. Mai ales când ei sunt 30 şi se cunosc toţi între ei, şi tu eşti una şi nu cunoşti pe nimeni. [Ce m-a deranjat cel mai mult în situaţiile de genul ăsta e că ei au reţinut un singur nume-al tău, dar tu nu poţi să reţii imediat 30 de nume-ale lor.]


Pe de altă parte... În vara asta n-am reuşit să fac prea multe, d.p.d.v. intelectual. În schimb, am cunoscut nişte oameni minunaţi, nişte scârbe de oameni şi alţii, care nu m-au impresionat cu nimic. Am reuşit să-mi fac câţiva prieteni pe care ştiu că m-aş putea baza oricând. M-am simţit perfect în cele 5 seri de folk. În special în a treia. :-)

Toate ca toate, vara asta n-a trecut degeaba. Şi pe voi, cei cu care încă mai ţin legătura şi care aţi reuşit să mă impresionaţi, vă salut!

Despre cum am asistat eu la scrierea istoriei

Postarea asta nu este despre criza economică mondială care va fi menţionată în viitor. Nici despre situaţia politică actuală. Nici despre evenimente curente, nici despre istoria care se scrie pe măsură cu fiecare secundă care trece.

Postarea asta e despre singurul lucru care e mereu acolo pentru tine, când ai nevoie. Singurul lucru la care poţi apela oricând. Singurul lucru care-ţi face inima să bată mai repede şi îţi induce o stare euforică imediat.

Postarea asta e despre muzică.

Sâmbătă, 26 iunie 2010.

Romexpo, Bucureşti. Pentru prima dată împreună pe aceeaşi scenă: Metallica, Slayer, Megadeth, Anthrax. Am fost acolo.

Duminică, 27 iunie 2010.
Romexpo, Bucureşti. Pentru prima dată în România: Rammstein. Am fost acolo.

Vineri, 31 august 2012.
National Arena, Bucureşti. Pentru prima dată în România: Red Hot Chili Peppers. Am fost şi acolo. Şi a fost superb. Să cânţi împreună cu 50.000 de oameni nu poate fi descris altfel decât...magic. Poze nu am decât câteva, şi aşa neclare... Aşa că o să vă las link-ul de la metalhead aici şi aici. :-)