Gânduri la început de an şcolar

Toată lumea se plânge că vaai, începe şcoala. Scumpişorii mamiţichii, doar zece clase sunt obligatorii. Nu mai vrei? Ia-ţi nişte oi şi du-te cu ele! Toţi sunt stresaţi, nervoşi, nefericiţi... Am ajuns să cred că sunt singura făptură care chiar se bucură de începerea anului şcolar.

Revenind la ideea din capul meu, idee de la care am pornit să scriu această postare, eu am un stress. Mai multe, chiar. Pe lângă faptul că e cam gata cu serile de folk [fiecare pleacă prin alt oraş], începând cu ziua de mâine va trebui să fac faţă unei cascade de schimbări. Liceu nou, profil nou, colegi noi, reguli noi, profesori noi, materii noi, reşedinţă temporară nouă, haine noi [uniforma a cerut înlocuirea garderobei], tunsoare nouă ŞI oribilele diferenţe la latină, care mă bântuie şi mă deprimă de fiecare dată când îmi amintesc de ele. [Am de recuperat doi ani de latină, în condiţiile în care eu nu am făcut absolut deloc, nici măcar în clasa a opta.] Cu toate că sunt o persoană care iubeşte schimbările şi căreia îi face o plăcere deosebită să cunoască oameni noi, prea multe schimbări sunt puţin prea mult pentru mine. Mai ales când ei sunt 30 şi se cunosc toţi între ei, şi tu eşti una şi nu cunoşti pe nimeni. [Ce m-a deranjat cel mai mult în situaţiile de genul ăsta e că ei au reţinut un singur nume-al tău, dar tu nu poţi să reţii imediat 30 de nume-ale lor.]


Pe de altă parte... În vara asta n-am reuşit să fac prea multe, d.p.d.v. intelectual. În schimb, am cunoscut nişte oameni minunaţi, nişte scârbe de oameni şi alţii, care nu m-au impresionat cu nimic. Am reuşit să-mi fac câţiva prieteni pe care ştiu că m-aş putea baza oricând. M-am simţit perfect în cele 5 seri de folk. În special în a treia. :-)

Toate ca toate, vara asta n-a trecut degeaba. Şi pe voi, cei cu care încă mai ţin legătura şi care aţi reuşit să mă impresionaţi, vă salut!