Napoli merda

Uite-ma bloggerind, in sfarsit, de la Roma. Unde sunt pe langa total. Pe langa Roma, adica. Cu 20 de km. Dupa ce-am zacut in pat, cu rau de tren/taxi/autobuz/avion/masina, m-am indopat cu pizza, apa, lasagna, bere, inghetata, vata de zahar si fructe, m-am hotarat sa scriu, in sfarsit, impresii. Daca ar fi sa scriu despre ce simt, ar fi un post absolut tragic. De simtit ma simt din ce in ce mai rau, deprimata, dezamagita, mi-e dor de Andru si astept sa plec mai repede acasa.

In alta ordine de idei, maine e ziua mea. Ura. Da, scriu aici ca maine e ziua mea pentru ca altfel nu o sa-mi ureze nimeni la multi ani, pentru ca nimeni nu stie ca e ziua mea, pentru ca sunt atat de detestata de toata lumea si nu ma sufera nimeni. Da. Fix d-aia scriu. Degeaba urlu eu prin casa ca 'I don't want to set the woooooorld ooooon fiiiireeee' in incercarea de a-mi aminti ziua aia minunata de sambata in care m-am sarbatorit neoficial, avand in vedere ca maine o sa fie un mare rahat. Tot ce vroiam eu de ziua mea era sa fiu cu Andru, in Buzau. N-am parte. Pentru maine vreau sa zac cu mufa-n perna, uitata si ignorata de toata lumea. Nu ma sunati daca nu va cheama Andru sau nu sunteti din familie, nu va raspund. Puteti sa-mi dati mesaje. O sa fie cea mai naspa aniversare din istorie.

In sfarsit, ajung la impresia pe care mi-a facut-o Napoli. Dupa cum se spune, sa vezi Napoli si pe urma poti sa mori. Intr-adevar, mori de dezamagire. Oras absolut jegos, din cauza razboiului gunoierilor. Pizza a fost o porcosenie-scarbosenie-dezgustosenie absoluta, pe care am detestat-o. M-am plimbat aiurea pe strazi, am mai admirat niste gunoaie, si cam atat. Concluzie? Napoli merda.