A face sau a nu face

Dacă tot îţi pare rău că faci o chestie, ce rost are s-o faci?

Exemplu concret: având N bijuterii pe care oricum nu le port, pentru că n-am timp sau chef sau nu-mi mai plac sau alte motive, îmi propun mereu să mai port din ele, astfel încât să nu le fi cumpărat degeaba. Rezultatul la care ajung? Ce-am făcut aseară. În Cora fiind, la cumpărături, am trecut pe lângă unul din standurile cu bijuterii. Singurul meu gând era să mă UIT, fiind convinsă că nu găsesc nimic interesant. Cum mă uitam eu la nişte mărgele de lemn, am văzut pandantivul cu bufniţă. Care era exact ca şi cerceii pe care-i aveam. În mod evident, a trebuit să-mi cumpăr pandantivul cu bufniţă, ca să-l asortez la cercei. M-am mutat pe partea cealaltă a standului, unde am văzut celălalt pandantiv cu bufniţă, argintiu cu pietricele, care era atât de adorabil, încât trebuia cumpărat. Am sfârşit prin a le cumpăra pe amândouă, plină de încântare. Acum, ajunsă acasă şi despachetând bagajele, am găsit pandantivele cu bufniţă şi le-am aruncat în cutia cu bijuterii, moment în care m-a cuprins un val de greaţă, realizând că probabil or să rămână acolo, cu eticheta ataşată, până o să mă gândesc să le port.

Concluzie: dacă nu mi le cumpăram, mă simţeam neîmplinită. Acum, că mi le-am cumpărat, mă simt...preaîmplinită. Şi nu ştiu cum m-aş fi simţit mai rău, să mi le fi cumpărat, sau să nu?

Această postare a fost scrisă în urma unor uriaşe frustrări legate de cât cheltuiesc aiurea pe tot felu' de prostii.