Experiente culturale de weekend

Cu ocazia concursului despre care povesteam in postul anterior, am fost si prima data la Ploiesti.Dupa concurs, evident, am fost sa ma culturalizez putin si sa vizitez orasul. La McDonald's. Dupa care am plecat la Bucuresti, unde m-am culturalizat prin Cora, invatand despre specialitati de paine din diferite tari. Azi am fost la Antipa (in sfarsit, dupa foarte mult timp), m-am mai culturalizat o data la Mc (am investit in mine, vorba Andreei), am trecut pe langa cladirea unde au locuit si activat Acvilele Albe si m-am intors acasa. Astept sa ajung la Buzau, sa ma culturalizez putin si prin Carrefour. :-)

La Ploiesti

Trezita de la 6:20, m-am urcat in masina si am plecat la Ploiesti, la concursul "Lectii cu Nichita". Am ramas placut impresionata de oras, si oripilata de "Colegiul" National Nichita Stanescu. Organizare proasta, n-am avut loc in clasa toti. Acum plec la Bucuresti, stricandu-mi orice ar fi putut fi un weekend linisit.

Catre toti fraierasii cu iPhone

http://www.explosm.net/comics/1797/ Ah, da, acumam inteles si eu de ce muriti toti sa va luati iPhone! Imi pare rau ca n-am mai scris, mi s-a stricat PC-ul si nu stiu cand o sa-mi fie reparat. Motiv pentru care nu am nici diacritice.

Despre profesori şi charismă

Profesorii ar trebui să fie adorabili şi plăcuţi, să convingă elevii să înveţe. N-am chef s-o lungesc, sunt în toane bune azi, aşa că o să dau exemple doar din cele bune. Din moment ce-mi petrec 7-8 ore din viaţă la şcoală, pe zi, mi se pare normal să le petrec în compania unor persoane plăcute şi interesante [excludem colegii, dacă e cineva care are NUMAI colegi plăcuţi şi interesanţi, să mă ia la el/ea în clasă]. Vine profesorul, se aşază la catedră, şi în funcţie de ce simţi te doare la bască sau te interesează ce spune. Şi aşa am ajuns eu, în generală, să iubesc limba enegleză, limba română, orele de educaţie civică, orele de istorie cu domnul profesor Motoşcă [chit că niciodată nu-mi zicea numele corect], de educaţie plastică şi matematică. Şi să urăsc orele de franceză şi muzică. La liceu, aceeaşi poveste. Am ajuns să învăţ la materii de care mi-e silă doar din respect pentru doamnele profesoare, pentru că-mi face plăcere să învăţ la o materie care îmi este predată de cineva simpatic şi cu simţ de răspundere. De exemplu, biologia, pe care o consider foarte folositoare şi foarte plictisitoare. Cum spuneam că azi dau numai exemple pozitive, există şi materii la care învăţ pentru că-mi place, dar şi pentru profesori: română, engleză, religie. Per total, nu pot spune că mă dau peste cap să învăţ, dar când o fac, o fac cu simţ de răspundere.

Tipuri de biserici din Buzău

Buzăul este singura localitate din lume unde bisericile sunt atât de speciale, încât uimesc pe oricine. Încă din curtea bisericii întâlnim plantele pornofile. Înaintăm în pornaos, unde vedem pereţii cu var lavabil. Trăiască Buzăul.

Şi acum, micile istorioare:

D-na prof.: Bla bla bla...plante cornofile.
Colegul X: Plante de care???
Colegul Y, foarte sigur pe el: PLANTE PORNOFILE!

Ora de religie, astăzi:
Dl. prof.: Ce au caracteristic bisericile bizantine? Ce vezi când intri în biserică?
Colega Z: Turla!
Dl. Prof: Nu vezi turla, că eşti ÎN biserică! Ce vezi? *pauză mică* Ce ai pe pereţi?!
Colega Z: VAR LAVABIL!

Puţin mai târziu, tot în ora de religie.
Colega K se apucă să înşire navele bisericii, în lipsă de alte cunoştinţe referitoare la orice stil:
"Naos şi pornaos!"

Bine-aţi venit în Buzău, unde pornografia este la mama ei acasă...

Tendinţele anului 3012

Pentru că la început a fost pielea, apoi pieile de animale, apoi hainele, tendinţele nu au mai avut în ce să evolueze mai departe, şi a apărut moda "retro". Dar fiindcă pielea nu a mai fost de ajuns, prin 2900, au început să se fabrice piei transparente, prin care organele se văd ca într-un acvariu. Ajunşi la limita dezgolirii, oamenii caută ceva mai mult, ceva prin care să descopere o nouă extremă. Un lucru care să transforme secolul 31 într-un muzeu al decăderii umane. Domnişoarele de pretutindeni îşi înlocuiesc pielea, iar străzile sunt transformate într-un adevărat muzeu, unde exponatele se plimbă liber, pe încălţări cu tocuri cât mai înalte, ca organele şi intestinele să poată fi admirate în toată splendoarea lor.

Pământenii şi refuzul de a gândi

Până acum îmi era uşor să clasific oamenii drept "proşti". Acum mă gândesc intens la asta şi mă întreb dacă prostia lor e o alegere, un rezultat al efectului de turmă sau e doar o incapabilitate de a utiliza un procent mai mare din creier decât cel actual. Prostia "genetică" se acceptă, dat fiind faptul că nu există tratament pentru aşa ceva. Prostia ca alegere se acceptă din nou, parţial, pentru că trebuie să ştii întâi cum este să NU fii prost, ca să poţi alege să fii prost. Prostia ca efect de turmă e inacceptabilă.

Totuşi, spre asta tindem cu toţii. Ne lăsăm controlaţi [cu bună ştiinţă sau nu] de orice porcării care ne sunt vârâte pe gât la televizor, în presă, pe stradă. Avem impresia că dacă Xuleasca Zetulescu îşi arată ţâţele proaspăt umflate, de dimensiunea unor pepeni de dimensiuni mari, avem obligaţiile de a:
a) ne simţi complexate de dimensiunile sânilor noştri
b) o invidia pe Xuleasca
c) ne face implanturi cu silicon şi noi
d) ne minuna, dar nu de nivelul de evoluţie al chirurgiei plastice, ci de imensitatea glandelor mamare arătate
e) suna la cel mai apropiat ziar sau post de televiziune [preferabil Can-Can, Click!, Kanal D, OTV şi alte posturi/ziare cu pipiţe] şi a ne oferi pe tavă să pozăm, de preferat MAI dezbrăcate, ca să-i arătăm Xuleascăi că nici noi nu suntem mai prejos
f) a urla la iubită/nevastă/prietenă să-şi facă implanturi cu silicon
g) a doua posibilitate în cazul bărbaţilor, inutil să mai spun care.

Reacţia mea, dacă se întâmplă să mă uit la televizor şi să nimeresc pe un astfel de canal? Schimb canalul şi aştept să-mi treacă greaţa provocată de mult prea dotatele domnişorici.

Daca Herpina Derpina poartă tricouri mulate, obligaţia noastră este, bineînţeles, să ne cumpărăm haine mulate, la fel ca ale Herpinei Derpina. Chiar dacă H.D. îşi permite să poarte astfel de haine din cauza abdomenului plat şi lucrat, toate pipiţele vor purta astfel de haine, indiferent de şuncile vulgare care se ivesc prin ele.

Ideea este că suntem atât de îndobitociţi, încât luăm informaţia vomată, practic, de alţii. Mergem la biserică şi absorbim cuvintele preotului fără să ne gândim măcar ce înseamnă, fără să ne îndoim, fără să realizăm ce om minunat a fost Iisus. Dar le ascultăm pentru că altcineva le-a digerat în locul nostru, şi acum ni le vomită în urechi. De ce mergem la biserică? Nu pentru că vrem, nu pentru că ne place, ci pentru că "aşa e normal". De ce e normal? Pentru că "aşa spune lumea". Cumpărăm ziare şi reviste light, nu cumva să ne suprasolicităm neuronii cu informaţii pe care ar fi necesar să le gândim. Luăm de-a gata tot ce ni se oferă, acceptăm cu bucurie şi cu balele curgând resturile celorlalţi, voma lor informaţională, facem orice doar pentru a evita să gândim singuri. Intrăm în tipare cu absolut orice, pentru că alţii le-au gândit înaintea noastră şi, deci, trebuie să fie bune. Copiem informaţii de pe internet fără să le citim măcar, fără să ne mai obosim să le trecem prin filtrul raţiunii, fără să ne mai deranjăm să aflăm măcar ce-au gândit alţii.

Dacă vedem că vedeta X poartă o rochie de la Vera Wang, facem economii la sânge şi ne cumpărăm aceeaşi rochie, chit că nu ne avantajează. Sau, şi mai rău, şi mai des întâlnit, ne ducem în piaţă şi ne cumpărăm o rochie pe care să scrie "Vera Wang" cu 10 lei. Problemă rezolvată.

Snobismul ăsta greţos e doar unul dintre efectele refuzului de a gândi. Bucuria cu care pământenii aşteaptă emisiuni T.V. cretine, pline de dramă [a celorlalţi, normal], "citesc ziare" [traducere: se uită la pozele nud sau semi-nud], fac lucrurile pe pilot automat, doar pentru că "aşa face şi X", mă scârbesc peste măsura imaginabilului.

În timp ce am scris postul ăsta, am avut continuu în minte imaginea unei mame păsări care-şi hrăneşte puii. Pentru cine nu ştie cum, păsările le vomită mâncarea deja mestecată puilor în gură.

Somnul e plăcut, dar trezirea e necesară.

P.S.: În caz că e cineva interesat, "Confesiunile Omului-Bocanc", de pe Wattpad, în dreapta sus, se bazează pe exact aceleaşi chestii pe care le-am scris aici.

Mi-am găsit vocaţia

În dimineaţa asta, în jurul orei 6, după o oră de muncă intensă în bucătărie, am reuşit să gătesc... un terci. Un terci absolut. Absolut fără niciun gust.

Ingrediente:
-orez
-sare
-piper
-alte condimente [foi de dafin, oregano, busuioc]

Foarte indicat persoanelor care au invitaţi duşmani [sau persoane antipatice] la masă.

Vocaţia recent descoperită?
Bucătăreasă la cantina spitalului.

Avem bărbaţi sau nu avem?

Nu întreb dacă avem cavaleri îmbrăcaţi în zale care să se lupte pentru noi cu lancea, nici dacă avem războinici care să ne apere drepturile noastre de făpturi super-delicate. Nu că ar mai exista multe făpturi super-delicate. Unii din băieţii pe care-i cunosc sunt MULT mai feminini decât anumite fete-ceea ce nu ştiu dacă doar mă îngrozeşte sau mă oripilează.

Revenind. Cum ar trebui să arate bărbaţii:





Cum arată:



Nu vă grăbiţi să vă scandalizaţi, o să fac unul şi cu doamne.
P.S.: Mulţumesc, Ioana, pentru pozele cu Peter, Gerard, Dolph şi Till.

Sărbătorile vin. Iar. Fără Coca-Cola

Mai e o lună până la cea mai detestată şi mai scârboasă sărbătoare din an. Adică cea în care toţi se ling prin cafenele, baruri, fast-food-uri [prin restaurante înclin să cred că nu]. Bărbaţii urăsc sărbătoarea asta pentru că trebuie să le cumpere femeilor cadouri care vor rămâne neapreciate. Femeile urăsc sărbătoarea asta pentru că bărbaţii nu le cumpără niciodată cadourile pe care şi le doreau. Ceilalţi oameni din cafenele, baruri şi fast-food-uri urăsc cuplurile scârboase care se joacă de-a căţeii la mesele vecine. Tipele şi tipii singuri urăsc sărbătoarea din motive evidente [măcar fac economii, nu?]. Naţionaliştii o urăsc pentru că e sărbătoare americană. Deci, de ce se mai ţine?



P.S.: Poţi s-o faci, soldat! Smulge-ţi apendicul şi fugi cu el în dinţi pe câmpul de luptă! Sau prin spital.*


*P.S.-ul încurajator nu are nicio legătură cu restul postului.

La multi ani 2012?

Gresit. Este un singur an 2012. Doi, daca-l punem si pe cel I. Hr. Deci, e aberant.

Cum trăiţi cu voi?! Din aventurile Turciei

Mă holbam eu pe blogu' lu Kathy, când, CE-MI VĂD OCHII? Un mare informatician, care habar n-are să scrie "VEŢI" [prostule, în caz că citeşti, se scrie VEŢI găsi, în niciun caz ve-ţi], ne oferă răspunsul la întrebarea "De ce ascultă românii manele?" Se observă şi răspunsul meu.

P.S.: Căutasem "POPS", să văd din ce an era melodia, pentru postul trecut, da' n-am găsit. :-)

Din copilărie [Ruşinică]

Când eram mititică şi adorabilă, am primit de ziua mea, de la tata, o păpuşică Stefi [sau cam aşa ceva] şi un casetofon la care să ascult HIM, Scooter şi POPS, singurele casete pe care le aveam pe atunci. Îmi pare rău că nu mai ştiu câţi ani aveam, da' cred că era prin anul când se lansase melodia "Bum bum", iar eu o urlam prin casă cât mă ţineau plămânii. După ce tata mi-a arătat cum să folosesc casetofonul şi cum să înregistrez, normal, a urmat o casetă în care eu mi-am dat frâu liber emoţiilor, şi am zis toate prostiile posibile. Înregistram cu o prietenă, de multe ori... Prezentam ştirile. Din minunatele mele cuvinte întipărite pe casetă, vă prezint: "E o putoare de cârnaţi în bucătărie de mă doare capul", "Această problemă, este o problemă, care....nu ştiu.", "Astăzi prezint ştirile singură, pe prietena mea au luat-o hingherii, *pauză de râs*, a luat-o primarul Băsescu".

Cum mi-am amintit? A găsit-o mama azi, când făcea curat... Nu ştiu dacă să fiu mândră de caracterul meu dezinvolt sau să mă ascund sub pernă de ce prostii debitam.

P.S.: Prostiile nu s-au schimbat, a crescut doar gradul de exprimare, odată cu vârsta şi vocabularul.

Dragă Moş Crăciun

De la Kathy.

Dragă Moş Crăciun,

N-are nicio importanţă ce-mi doresc, pentru că oricum nu se îndeplineşte.

Merci oricum,
Mary

Către cre[ş]tini

Eu am o mare problemă cu oamenii ăştia. Nu cu religia în sine, am o problemă cu toţi fraieraşii şi toate proastele care se cred mari credincioşi. Da, eu am voie să critic, pentru că nu mă duc la biserică, nu mă cred mare creştină, nu ţin post şi alte ritualuri. În concluzie, îmi permit să critic.

• E păcat să te fardezi.
• Nu sunt sigură, dar cred că e păcat şi să te epilezi, din moment ce asta ar strica perfecta creaţie a lui Dumnezeu, nu?
• E păcat să faci sex înainte de căsătorie.
• E păcat să fumezi.
• E păcat să bei.
• E păcat să nu ţii post.

Restul nu mă interesează. Idee: ce-ar fi să vă uitaţi întâi la voi, pe urmă să vă daţi coate şi să ziceţi "vaaai, fatăăăă, Mary nu crede în Dumnezeeeeeeu!" Treaba mea în ce cred, oricum ar fi prea greu de explicat unor fâţe proaste.

P.S.: Cred mai mult în teoria evoluţionistă decât în cea băgată pe gât de biserică. Problem?
P.S.2: Aştept fâţele să mă bârfească mai cu spor decât de obicei, probabil în club, la o ţigară, după care să se laude cu cât de mult cred ele în Dumnezeu. Hai, marş.

One-minute-later edit: cu dedicaţie.

Inteligenţa lu' peşte

Producem telefoane inteligente. Maşini inteligente. Cururi inteligente. [smartass]. Oameni inteligenţi când producem?

Leapşa, pentru că poate

De la Răzvan.

Sunt multe chestii care m-au format, şi probabil aproape la fel de mulţi oameni.
În primul rând, am moştenit o pereche de gene de la ai mei.

De la tata am învăţat că Elvis şi Boney M reprezintă muzică adevărată.
De la o fostă colegă de clasă am învăţat ce înseamnă să fii cu adevărat proastă ŞI rea. P.S.: Colegă care, din câte am înţeles, nu s-a schimbat nici acum.
De la fosta profă de franceză am rămas cu dezgust faţă de limba franceză.
De la fosta profă de matematică am învăţat cât de drăguţ, sensibil şi înţelegător poate fi un om.
De la MTV mi-a rămas obsesia pentru Type O Negative.
De la mama mi-a rămas plăcerea lecturii.
De la mătuşa L., mi-a rămas plăcerea pentru bijuterii.
De la Phoebe mi-a rămas obsesia pentru inele mari.
Şi multe, multe altele...
P.S.: Sarcasmul e natural. La fel şi scârba faţă de proşti şi prostie.

LATER EDIT FOARTE IMPORTANT: De la Andreea Lockmaster am învăţat că băieţii, cu cât sunt mai deştepţi, cu atât îşi permit mai mult să fie nişte porci împuţiţi şi jegoşi. Şi că nu e bine să bei bere când eşti încălţată cu botinele.

Kathy şi Liana, pe voi cine v-a "ajutat" să fiţi aşa cum sunteţi în prezent? :-)

De ce iubesc Polonia

Ha. Haha. HAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHA!
Vreau NEAPĂRAT să văd jocurile olimpice de iarnă, de data asta! Oare ce probe noi or să fie? Fugărirea Copiilor Mici? Aruncarea Cu Copii Spre Pedobear?

Internetul nu încetează să mă uimească...

The Lighthouse

The rocky ledge runs far into the sea,
And on its outer point, some miles away,
The Lighthouse lifts its massive masonry,
A pillar of fire by night, of cloud by day.

Even at this distance I can see the tides,
Upheaving, break unheard along its base,
A speechless wrath, that rises and subsides
In the white lip and tremor of the face.

And as the evening darkens, lo! how bright,
Through the deep purple of the twilight air,
Beams forth the sudden radiance of its light
With strange, unearthly splendor in the glare!

Not one alone; from each projecting cape
And perilous reef along the ocean's verge,
Starts into life a dim, gigantic shape,
Holding its lantern o'er the restless surge.

Like the great giant Christopher it stands
Upon the brink of the tempestuous wave,
Wading far out among the rocks and sands,
The night-o'ertaken mariner to save.

And the great ships sail outward and return,
Bending and bowing o'er the billowy swells,
And ever joyful, as they see it burn,
They wave their silent welcomes and farewells.

They come forth from the darkness, and their sails
Gleam for a moment only in the blaze,
And eager faces, as the light unveils,
Gaze at the tower, and vanish while they gaze.

The mariner remembers when a child,
On his first voyage, he saw it fade and sink;
And when, returning from adventures wild,
He saw it rise again o'er ocean's brink.

Steadfast, serene, immovable, the same
Year after year, through all the silent night
Burns on forevermore that quenchless flame,
Shines on that inextinguishable light!

It sees the ocean to its bosom clasp
The rocks and sea-sand with the kiss of peace;
It sees the wild winds lift it in their grasp,
And hold it up, and shake it like a fleece.

The startled waves leap over it; the storm
Smites it with all the scourges of the rain,
And steadily against its solid form
Press the great shoulders of the hurricane.

The sea-bird wheeling round it, with the din
Of wings and winds and solitary cries,
Blinded and maddened by the light within,
Dashes himself against the glare, and dies.

A new Prometheus, chained upon the rock,
Still grasping in his hand the fire of Jove,
It does not hear the cry, nor heed the shock,
But hails the mariner with words of love.

"Sail on!" it says, "sail on, ye stately ships!
And with your floating bridge the ocean span;
Be mine to guard this light from all eclipse,
Be yours to bring man nearer unto man!"

H.W. Longfellow-"The Lighthouse"

Because I could not stop for Death,

Mi-am amintit de o poezie care-mi place foarte, foarte, foarte mult.


Because I could not stop for Death,
He kindly stopped for me;
The carriage held but just ourselves
And Immortality.

We slowly drove, he knew no haste,
And I had put away
My labor, and my leisure too,
For his civility.

We passed the school, where children strove
At recess, in the ring;
We passed the fields of gazing grain,
We passed the setting sun.

Or rather, he passed us;
The dews grew quivering and chill,
For only gossamer my gown,
My tippet only tulle.

We paused before a house that seemed
A swelling of the ground;
The roof was scarcely visible,
The cornice but a mound.

Since then 'tis centuries, and yet each
Feels shorter than the day
I first surmised the horses' heads
Were toward eternity.

Emily Dickinson-"Because I could not stop for Death,"