Sindromul paginii albe

Nu aş fi crezut vreodată că o să ajung să sufăr de sindromul paginii albe. Eu, care scriam oriunde, pe orice. La restaurant, pe şerveţel, pe telefon, în tren, în gară, în staţia de autobuz, în baie, ORIUNDE. Am ajuns să mă uit la monitor şi să-mi fie frică de pagina albă din faţa mea, care aştepta să fie murdărită cu prostiile mele.

Am fost terorizată de paginile albe aproape un an. An în care n-am reuşit să scriu decât comentarii literare şi eseuri scurte, exclusiv pentru şcoală. Acum câteva luni, am ajuns la concluzia că n-o să mai scriu proză vreodată, şi mă gândeam cu regret la cele trei romane începute şi abandonate pe wattpad. Ieri, ca urmare a unei depresii scurte, dar foarte dureroasă, după ce am trăit cel mai greu moment din punct de vedere emoţional din ultima vreme, mi-am cumpărat un caiet şi un pix şi am scris. Două pagini de proză. Idei fără legătură neapărată între ele, fără să aibă prea mult sens sau coerenţă, dar le-am scris. Aşa că am ajuns acasă bine dispusă. Cu depresia pusă la punct, m-am aşezat în faţa laptopului şi am căutat volumul de schiţe, întrucât aveam experienţa necesară pentru a mai critica puţin specia umană. Stupoare. Sindromul paginii albe loveşte din nou, eu închid documentul proaspăt deschis şi renunţ. Aşa că mă deprim iar, de data asta fără să reuşesc măcar să scot ceva creativ din asta.

Concluzie: am scris postul ăsta ca un fel de hai-să-ne-bucurăm-cu-toţii-că-eu-scriu-iar. Sau, mă rog, că o să scriu iar. Cândva, când o să-mi fie foarte rău sau foarte bine.

Mic ghid despre cum să ieşi din starea de eu-nu-mai-scriu-niciodată:

• Dacă nu poţi scrie pe PC/laptop, ia-ţi un caiet şi un pix. Soluţia asta e ideală dacă nu vrei să scrii prea mult.
• Dacă nu poţi scrie în casă, mergi undeva afară, de preferat într-un loc care să-ţi placă.
• Dacă te decizi să scrii, totuşi, în casă, ai grijă ca atmosfera să fie una cât mai bună pentru inspiraţie. Exemplu: mie-mi place să scriu seara/noaptea, cu lumânări parfumate aprinse pe birou, bând Cola sau cafea şi ascultând metal sau muzică clasică [în funcţie de starea de spirit din momentul respectiv.]

Micul ghid a fost, într-adevăr, mic.  De fapt, a fost o scurtă listă de "Dacă". Spor la scris şi, mai ales, spor la a mă citi.