Pastel [poezie]

Inspirată de don'şoara Emi. Posibil singura dintre poeziile mele care chiar are un sens.
În altă ordine de idei, nu ştiu ce m-a apucat de-mi public o poezie, mai ales pe blog. Şi nu, eu nu scriu poezii, contrar dovezilor.

Pastel

Văd fumul gri ce se înalţă din hornul

Fabricii industriale. Formează pe cer un

Curcubeu monocrom, pe care ochii mei

Mari îl absorb, lacomi.

Când mâinile ni se ating, mănuşile

Noastre foşnesc uşor, timid, intim.

Ne zâmbim, iar din spatele măştilor

De gaze răsar sentimente.

Patru perechi de ochi sclipesc către

Cerul negru. Râturile măştilor de gaze

Fornăie spre curcubeul monoton.

O grenadă aprinde cerul.

Mâinile mi le încrucişez pe piept, apoi

Arăt spre tine. Zâmbesc, dar nu poţi vedea.

Ce mă bucur că suntem surzi, dragule!

Altceva nu vreau să aud.

Apusul se colorează de la o nouă

Grenadă. O mână smulsă din umăr

Ne salută fugar. Fumul trasează pe cer

Linia vieţii noastre.

E prima şi ultima scrisă în stilul ăsta. Deocamdată. Mulţumesc, Emi, pentru inspiraţie! :-)