În altă ordine de idei, nu ştiu ce m-a apucat de-mi public o poezie, mai ales pe blog. Şi nu, eu nu scriu poezii, contrar dovezilor.
Pastel
Văd fumul gri ce
se înalţă din hornul
Fabricii
industriale. Formează pe cer un
Curcubeu
monocrom, pe care ochii mei
Mari îl absorb,
lacomi.
Când mâinile ni
se ating, mănuşile
Noastre foşnesc
uşor, timid, intim.
Ne zâmbim, iar
din spatele măştilor
De gaze răsar
sentimente.
Patru perechi de
ochi sclipesc către
Cerul negru.
Râturile măştilor de gaze
Fornăie spre
curcubeul monoton.
O grenadă aprinde
cerul.
Mâinile mi le
încrucişez pe piept, apoi
Arăt spre tine.
Zâmbesc, dar nu poţi vedea.
Ce mă bucur că
suntem surzi, dragule!
Altceva nu vreau
să aud.
Apusul se
colorează de la o nouă
Grenadă. O mână
smulsă din umăr
Ne salută fugar.
Fumul trasează pe cer
Linia vieţii
noastre.
E prima şi ultima scrisă în stilul ăsta. Deocamdată. Mulţumesc, Emi, pentru inspiraţie! :-)
2 comentarii:
Imi place. Mai lipseste un fundal muzical, gen Pink Floyd - Welcome to the machine :D
Merci, merci! :-D
Trimiteți un comentariu