sâmbătă, 30 iunie 2012

Pastel [poezie]

Inspirată de don'şoara Emi. Posibil singura dintre poeziile mele care chiar are un sens.
În altă ordine de idei, nu ştiu ce m-a apucat de-mi public o poezie, mai ales pe blog. Şi nu, eu nu scriu poezii, contrar dovezilor.

Pastel



Văd fumul gri ce se înalţă din hornul
Fabricii industriale. Formează pe cer un
Curcubeu monocrom, pe care ochii mei
Mari îl absorb, lacomi.

Când mâinile ni se ating, mănuşile
Noastre foşnesc uşor, timid, intim.
Ne zâmbim, iar din spatele măştilor
De gaze răsar sentimente.

Patru perechi de ochi sclipesc către
Cerul negru. Râturile măştilor de gaze
Fornăie spre curcubeul monoton.
O grenadă aprinde cerul.

Mâinile mi le încrucişez pe piept, apoi
Arăt spre tine. Zâmbesc, dar nu poţi vedea.
Ce mă bucur că suntem surzi, dragule!
Altceva nu vreau să aud.

Apusul se colorează de la o nouă
Grenadă. O mână smulsă din umăr
Ne salută fugar. Fumul trasează pe cer
Linia vieţii noastre.

E prima şi ultima scrisă în stilul ăsta. Deocamdată. Mulţumesc, Emi, pentru inspiraţie! :-)

2 comentarii:

Spirocheta spunea...

Imi place. Mai lipseste un fundal muzical, gen Pink Floyd - Welcome to the machine :D

Bloody Mary spunea...

Merci, merci! :-D