duminică, 11 noiembrie 2012

Sunt, oare, împlinit?

Aş vrea să vă concentraţi puţin şi să-mi răspundeţi la o întrebare. Promit că nu durează mult. Nu trebuie să închideţi ochii [decât dacă puteţi citi telepatic ce-am scris eu aici]. Dacă aţi muri mâine, ce-aţi face? Sau ce-aţi simţi?

Dacă răspunsul s-ar putea rezuma, "pe foarte scurt" la de toate, ceva nu-i bine. Dacă al doilea răspuns s-ar rezuma la "aş fi foarte speriat şi nefericit", din nou, ceva e foarte rău. Pe lângă ataşamentul de-a dreptul exagerat faţă de lumea materială, aceste două răspunsuri mai arată ceva: neîmplinire. Probabil că ai face o sută de lucruri şi tot ai muri neîmpăcat că nu le-ai făcut pe toate.

În general, trăim cu impresia că avem timp. Că suntem tineri şi timpul este de partea noastră. Suntem optimişti, privim partea plină a paharului, chiar dacă apa se evaporă din el continuu, şi ne spunem "o să beau, mai e destulă apă, nu-i problemă!" Dar dacă cineva răstoarnă paharul?

Nu ştiu cum aş putea acest subiect pe scurt. Cert este că procrastinăm într-un mod grav, că nu ne amânăm doar temele de pe o zi pe cealaltă, ci şi vieţile, de pe o săptămână pe o lună pe un an. Când eram mici, tot spuneam "când o să mai cresc!" şi aşteptam cu nerăbdare lucrul ăsta. Acum, aşteptăm din nou. Aşteptăm să vină weekendul, să vină vacanţa, să treacă sesiunea, să terminăm liceul, să terminăm facultatea, să ne angajăm, să strângem bani să trăim fericiţi. Când ajungem nişte bătrânei excentrici care vor să plece să vadă lumea, constatăm că am îmbătrânit fără să ne dăm seama. Că toată viaţa n-a fost decât un lung şir de aşteptări. Şi că acum, când avem bani şi timp, nu mai avem chef şi energie. Şi ne pisăm nepoţii cu "ehe, ce n-aş da să mai fiu încă o dată tânăr!" Mi se pare demn de milă un astfel de comportament, o viaţă irosită, practic am trecut prin ea fără să realizăm nimic.

Indiferent cărei credinţe aparţineţi şi indiferent de ideologia acesteia, o viaţă e o viaţă. Chiar dacă sunteţi adepţii reîncarnării [ca mine, de exemplu] sau consideraţi că "o viaţă ai" [nu, n-o să spun YOLO], cert e că ar trebui să o trăieşti cum poţi/consideri mai bine şi mai eficient. Renunţă la a mai aştepta ceva ce poate o să vină, sau poate nu, şi fă ceva efectiv. Astfel, când o să te gândeşti "ce dracu' am făcut io, mă, la 16-17-40-80 de ani?!", poate răspunsul n-o să fie nimic. Şi poate n-o să ajungem nişte bătrânei stresaţi, care-şi doresc să fie tineri din nou pentru a face toate lucrurile pe care ar fi vrut să le facă atunci.

Cât despre "n-am timp", eu o traduc prin "îmi place să dorm". Tot aud oamenii din jurul meu că n-au timp. Să nimic. Sfat: dormiţi mai puţin. Trei ore pe noapte, dacă e cazul şi dacă vă doriţi neapărat mai mult timp. [Nu recomand asta pe termen lung şi nu susţin că ar fi măcar într-o parte infimă sănătos.]


5 comentarii:

Excepţiul spunea...

eu le-aș spune tuturor exact ce gândesc despre ei. Și despre cei care gândesc.. gândesc multe.

Apoi aș aranja ca tot ce am scris/făcut/gândit eu vreodată să devina public după moartea mea.

Și aș muri între prieteni, într-o bodegă infectă, dând de băut din toți banii, tuturor :)


P.S. Sunt absolut de acceași părere cu tine. Lumea-și irosește groaznic viața. Toți vor să treacă odată..

Bloody Mary spunea...

Dar nu ţi se pare amuzant cum tot aşteaptă să treacă mai repede, ca pe urmă să spună "Vai, ce repede mi-a trecut viaţa, ce n-aş da să fiu iarăşi tânăr!" ? :-)

silviutzzz spunea...

"Dacă aţi muri mâine, ce-aţi face? Sau ce-aţi simţi?" Mă gândesc că te referi la cazul în care ştim că vom muri.
Eu veşnic am avut fantezia următoare, în caz de cancer, asteroid sau mai ştiu io ce: Să mă îmbăt ca un porc.. şi aşa să-mi aştept sfârşitul. E un pic de laşitate în această abordare, însă e mai comodă.
Şi ceva care cred că se potriveşte cât de cât cu subiectul:
"Relatively soon, I will die. Maybe in 20 years, maybe tomorrow, it doesn't matter. Once I am dead and everyone who knew me dies too, it will be as though I never existed. What difference has my life made to anyone? None that I can think of. None at all." sau.. "I know we're all pretty small in the big scheme of things, and I suppose the most you can hope for is to make some kind of difference, but what kind of difference have I made? What in the world is better because of me?"
Luate din About Schmidt. Acest film prezintă viaţa unui bătrân.
Scuze pentru lungimea comentariului, însă cred că merită.

Bloody Mary spunea...

Silviule, eu mereu am avut următoarea fantezie: dacă tot mor, măcar să las ceva în urmă. Să rămân în istorie prin ceva. Să mă studieze elevii în şcoli. Bănuiesc că în creieraşul meu se ascunde un mic dictator. :D

silviutzzz spunea...

Cred că sunt foarte puţini cei care nu şi-ar dori sa rămână în istorie pentru ceva. Acel ceva, normal ar trebui să fie pozitiv: scriitor, pictor, muzician, actor, regizor, inventatorul cerului de culoare lila-n dungi etc. Însă poate fi şi negativ: criminal în serie, spărgător de bănci, dictator, creatorul noului joc tetris - cu oameni aruncaţi de pe stâncă. Însă ce e negativ sau pozitiv rămâne la latitudinea fiecăruia.