Farul

Vine pe valuri, în valuri,

Cu spumă, cu zgomot,

Se sparge de țărm.

Mătură scoici, mătură alge,

Meduze, moluște,

Și vânturi și ploi.

E-nvolburat, e negru, cu zgomot

Lăuntric, e lumină Divină, e

Făclie arzând.

E mare și rece și vine și vine

Și toți știm că acum nu poate

Fi dat înapoi.

Vine nebun, se lovește, se sparge

Și moare, iar valul e dus, scoicile-

Praf.

După el vine altul și altul,

E furtună pe mare, e Pedeapsa Divină,

E lumea de-apoi.

EL stă nemișcat și asistă spectacolul jalnic,

Și râde și plânge și strigă nebun,

Arată o cale, arată o viață, arată ce poate fi

un drum mai bun.

Își rotește privirea și face lumină, lumină pe mare,

Lumină în noi. Face ocoluri, lungi rotocoale,

Se sprijină-n beznă, tot alergând.

Valul vine nebun, iar se sparge, începe iar-

E tot un joc! Se joacă, și joacă, iar lui îi place,

În timp ce fundația devine scrum.

Lumina tremură, palpită,

Se stinge,

Revine iar.

E mereu acolo, răzbate cu bine la marinarii

Aflați în derivă. Le face cu mâna, le face cu ochiul,

Farul îi cheamă acasă mereu.

Marinarul plânge, se roagă, suspină,

Valul nebun îl poartă cum vrea el.

Furtuna e-n toi, marea se-agită,

Lacrimile cerului curg pe Pământ.

Se zguduie cerul, se zgudui-uscatul,

E totul numai o ploaie și-un vânt.

Iar el tot încearcă, și prinde o rază,

Mai aruncă zadarnic un jalnic ospăț

Pentru ochiul marinarului, ucis de beznă,

Chinuit de ani de zile și nopți.

I-o iluzie pașnică, un veșnic prieten,

E singurul veșnic ce-așteaptă pe țărm,

Așteaptă vaporul și marinarii, așteaptă

Un suflet găurit de nevoi.

Norii se zbuciumă, furtuna vine, iar marinarii

Plâng îngroziți. Faru-i așteaptă, le face cu mâna,

Zâmbește pentru ei, încet și trist.

Furtuna vine, furtuna pleacă, un vapor e în port,

Altul doar ce-a plecat. Valurile cântă, vântul suspină,

Lumina farului e-n loc apărat.

A luminat de-atunci întotdeauna,

Uneori cu folos, alteori-nu. Cert e că totuși,

Farul e unul, greu de atins, ghid veșnic

Al șirurilor de veselii și suspin.