Depeche Mode, sau cum să faci un stadion să te venereze

După cum am promis, câteva impresii de la concert. Și o să încep prin a-i mulțumi Mariei și familiei ei extraordinare care m-au adoptat 24 de ore și mi-au asigurat mâncare, cazare și transport. Am ajuns la stadion la ora 17:00 FIX. La intrarea la care eram eu, deja așteptau cam o sută și ceva de oameni. Până ne-a lăsat să trecem, se mai adunaseră. Una-alta, până am ajuns pe stadion, s-a făcut cam 17:50. Așa că am zis să mă bucur de mâncare și băutură cât mai pot, înainte de concert. Rezultat: mi-am luat o cola, mi-am trântit pelerina pe jos și am rămas acolo cam 30 de minute, după care am realizat că-mi era și foame. Așa că mi-am mai luat o cola și niște popcorn.Urmarea a fost inevitabilă. A trebuit să mă strecor prin stadionul deja semi-plin până la baie. Așteptat 10 minute. Întors. Momentul monumental al vieții mele: lucrurile mele erau fix acolo unde le-am lăsat-pe jos, în mijlocul stadionului-, inclusiv popcornul și cola. Superb. După încă 30 de minute, încă o escală la baie. Care a durat și mai mult, întrucât deja erau vreo 20 și ceva de tipe înaintea mea. Întors pe stadion. După încă o jumătate de oră, am zis că aia e, acolo-mi crapă vezica, deja nu mai aveam cum să mai ies și să-mi mai găsesc și locul.

Concertul a început cu FOX, care nu m-au impresionat cine știe ce. Deloc, de fapt. După care, înghesuiți, transpirați, emoționați, 44.999 de oameni și cu mine așteptam să intre Depeche Mode. Și au intrat. Undeva pe la 20:50. Au cântat aproximativ două ore, timp în care eu mi-am urlat plămânii, după cum promiteam în postul anterior. Stăteam undeva prin rândul 5, cred, deci vedeam foarte bine-și am avut și ce vedea! :D Cel mai impresionant a fost modul în care arată Dave Gahan. Un moșulică absolut delicios, la 51 de ani are un corp demențial și niște șolduri perfecte pentru balansat. O să mă abțin de la comentarii sexuale referitor la modul în care arată Dave, dar nu pot să nu menționez că în momentul în care și-a smuls vesta, la sfârșitul spectacolului, tot stadionul a avut orgasm colectiv.

Am avut ocazia să urlu cât am putut pe piesele mele preferate, "Pesonal Jesus" și "Just Can't Get Enough" și, mai ales, pe piesa mea preferată dintotdeauna, "Enjoy The Silence"-ce ironic. La "Personal Jesus", când toată lumea întindea mânuțele strigând "reach out, touch faith!", creierul meu zbiera: "reach out, touch David's ass!"

La Sonisphere am avut bilet la normal circle, dar tot s-a simțit energia concertului. La Red Hot Chili Peppers, în tribune, deci-mai greu. [Mai ales că un nene de lângă mine stătea cu mâna la falcă...] Dar acum, aflată fiind printre primii, cu Depeche-arii chiar în fața mea și toată lumea urlând, plângând, aplaudând, sentimentul a fost incredibil.

În continuare, abia aștept Rammstein, în iulie! :D

Înregistrarea de la "Enjoy The Silence", Dave și șoldurile lui geniale.