Teroristul din autobuz

Nu toţi suntem celebri şi călătorim cu limuzine de lux. Mai sunt şi unii cam aşa, ca mine, care merg cu metroul, tramvaiul, autobuzul. Deşi am vrut să scriu despre ce mi s-a intamplat cam imediat, mi-a luat câteva zile să îmi revin. Deci, să vă povestesc. Mergeam eu cu autobuzul, ca un cetăţean normal şi obişnuit. Mă întorceam de la bunica. Am aşteptat în staţie, m-am urcat, mi-am luat bilet [nu ca alţii. Sunteţi liberi să vă simţiţi]. Până aici, totul ok. Ca de obicei, am stat în picioare. Nu suport să stau jos în autobuz, gândindu-mă că sunt [sau poate vor fi] oameni care vor dori să o facă şi nu vor avea loc. M-am ţinut de bară, şi am aşteptat să se termine călătoria. Ghinion. La prima staţie, urcă un domn distins. Cămaşă [mototolită], pantaloni [nespălaţi], frizură-ca din gunoi. Până aici totul ok, merg cu un mijloc de transport în comun, nu puteam aştepta să urce Tom Cruise, nu?! În afară de faptul că nu s-a obosit să-şi ia bilet [fiecare cu treaba lui], nu s-a obosit nici să se dea cu deodorant de dimineaţă. Nici măcar cu vestitul "spray" al cocalarilor. Când a ridicat mâna [exact în dreptul nasului meu, a naibii coincidenţă], am crezut că o să leşin. Pe bune. Am facut o faţă de-a dreptul oripilată, încât o doamnă din faţa mea a izbucnit în râs. Îmi venea să-i pun un dos de sconcs în nas, să-l miroasă câteva secunde, ca să işi dea seama măcar de 1% de mirosul domnului. Ca să nu fiu nesimţită şi să-i spun că pute, m-am dus mai în faţă. Abia aici vine faza tare-domnul, cu mâna [încă] ridicată, a venit iar spre mine! Mai are rost să spun că iar am facut o faţă de am îngrozit şoferul? Bine, frate, am înţeles: puţi. Da' măcar puţi dracu' într-un loc, nu te ţine după mine! Sincer, m-aş fi simţit mai bine cu Bin-Laden decât cu un asemenea domn distins şi mirosind a roze.


P.S. [later edit]: De atunci evit pe cât pot mersul cu autobuzul.