Lucrul cu care aș vrea să încep e: spălați-vă pe dinți. Nu, nu poți să iei o gumă Orbit. Nu, nu e același lucru. Spală-te. Pe. Nenorociții ăia de dinți.
Într-o ordine aleatorie, câteva sfaturi din experiențe personale (nefericite):
- NU mănânci usturoi în ziua respectivă. Eventual, nici în cea precedentă. Iar când fata face o figură de parcă l-a văzut pe dracu', nu întrebi: "ce?" Iar când te întreabă dacă ai mâncat usturoi, nu răspunzi: "Da, de ce?" Tu de ce crezi?! Voia și ea, era geloasă că n-ați mâncat împreună!
- NU te arunci cu dinții în față de parcă acum te duci să te bați cu turcii. Dacă vrei să te arunci cu dinții în gâtul cuiva (sau orice altă porțiune de cărniță moale) e ok. Dacă te arunci cu dinții în dinții partenerului, meriți să fii sodomizat și ars pe rug. Nu știu, voi ăștia care faceți asta, ce încercați? Să testați cine are smalțul mai puternic?
- NU încerci să-i faci duș. Nici cu limba, nici cu salivă. Are și el/ea apă curentă acasă, n-are nevoie de o baie în fluidele tale.
- NU vorbești când vă sărutați. Dacă vrei să-i spui secretul vieții și al universului, te oprești, te desprinzi, îi spui, reiei. Gagica nu aude cu cavitatea bucală, așa că degeaba vorbești în gura ei, n-o să înțeleagă mai bine. Și o faci și să spună lucruri ca: "Tu nu poți să taci nici când ești cu gura-n gura mea?"
- Dacă vezi că ființa cu care încerci acest mistic schimb de fluide încearcă să se desprindă, nu te agăți de ea cu disperare. O săruți doar, n-ai luat-o ostatică! Mai ales dacă vezi că ea se trage de un gard, ca să scape de tine. Asta nu e o invitație la a continua. E o invitație la a face o incursiune în uterul mamei tale.
- NU îi aplici o ventuză continuă de 40 de minute. Pupic. Pauză. Pupic. Pauză. Credeți-mă pe cuvânt, merge.
- NU sunteți un stomatolog. Limba dvs. nu este un instrument stomatologic. Nici nu ajutați cealaltă persoană să-și vomite prânzul. Așadar, nu are ce să caute pe gâtul partenerului.
- NU muști ca din salam decât dacă ți se precizează exact că îi place acest lucru.
- Cel mai oribil lucru mi se pare sărutul de dimineață. Mai ales dacă nu v-ați spălat pe dinți seara. În cazul în care partenerul dvs. este un psihopat care se trezește la 5, se spală pe dinți, se demachiază, se aranjează și se vâră la loc în pat, iar atunci când vă treziți, descoperiți o drăgălășenie, e ok. Pentru drăgălășenie. Pentru voi, nu. Vă duceți și vă spălați pe dinți. Nu-mi pasă ce ați văzut voi prin filme. NU e așa.
- NU bei și nu fumezi înainte. O să ai un gust divin, de tomberon, care va atrage partenerul sau partenera fix spre altcineva.
- Încearcă să nimerești gura. Știu că e o gaură mică și e greu, dar încearcă. Nu e cel mai frumos lucru din lume să fii sărutat de la nas până la bărbie, inclusiv.
- NU uitați să nu vă aruncați cu dinții în dinții celuilalt. [Am pățit de câteva ori treaba asta, așadar, consider că e deosebit de importantă.]
- NU mestecați gumă. Și NU o scăpați în gura partenerului. [Mai bine v-ați fi spălat pe dinți, cum am zis deja.]
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu