Ok, chestia e că m-am blocat. Rău. Brusc. Mă uit la ce scriu alții, îmi vine și mie să scriu. Nu pot. Mă uit la ce-am scris eu, mă admir, mă felicit, vreau să continui. Nu pot. Un roman e în paragină pentru că am pierdut conexiunea cu personajele și mă gândesc că trebuie rescris. Un roman e pe pauză pentru că e semi auto-biografic și e îngrozitor de greu și de deprimant să-l scriu. Un roman e în stare de incertitudine pentru că nu mă simt în stare să-l continui. Un roman e în continuă desfășurare în capul meu, dar nu pot să-l pun pe hârtie/un document în Word pentru că mă blochez.
Concluzie, nu știu de ce sufăr sau nu sufăr, dar nu pot să scriu. Nimic. Așa că fac acum ceea ce fac eu de obicei. Mă plâng.
Despre poezie, primul roman și naivitate
-
Cărțile mele sunt născute din nevoia mea de înțelege lumea și sunt scrise
cu naivitatea unui copil care știe adevărul. Tot ceea ce încerc să fac e să
obs...
Acum 3 ani
1 comentarii:
Aceeasi "suferinta" si aici. E al naibii de stresant sa vezi cum parca TOATA lumea scrie si tu te uiti in gol si scrii ceva de genu: Ana are mere!
Trimiteți un comentariu